Durerea dentară poate avea mai multe cauze: carii adânci, infecții pulpare, traumatisme dentare, abcese etc. Pentru cei care încă mai au molarii de minte, însă, s-ar putea ca durerea să fie cauzată de problemele de erupție ale acestora.
De ce creează măselele de minte atâtea probleme?
În mod normal, o persoană adultă are 32 de dinți. Molarii de minte (molarii trei) sunt cei mai posteriori (cei mai din spate) dinți și, totodată, ultimii dinți care erup.
Molarii de minte erup între 17 și 25 de ani, însă acest interval de timp nu este bătut în cuie – de multe ori, acesți dinți problematici apar mult mai târziu.
În prezent, multe persoane au maxilarele prea mici pentru a acomoda toți cei 32 de dinți – acest fenomen este de fapt o trăsătura evolutivă care s-a produs de-a lungul mai multor generații. În consecință, dacă toți ceilalți dinți sunt prezenți pe arcade, s-ar putea să nu mai rămână suficient loc pentru molarii de minte.
De multe ori, molarii de minte nu erup drept, apărând pe arcade în poziții nefirești. Din cauza lipsei de spațiu, molarii de minte pot împinge dinții din fața lor provocând înghesuiri ale dinților anteriori.
În ce situații este obligatorie extracția?
• Creșterea în poziții anormale
Dacă molarul de minte crește în poziție anormală, medicul ar putea recomanda extracția lui pentru a preveni unele probleme ce pot apărea la nivelul întregii danturi (migrarea dinților, carii, dureri).
• Înghesuirea altor dinți
Dacă erupția molarilor de minte determină o înghesuire a dinților adiacenți, este posibil să fie recomandată extracția cu scopul prevenirii cariilor / altor complicații.
• Posibilitatea infectării
Molarii de minte pot fi cauza unor infecții repetate, care se tratează greu și incomplet – acestea reprezintă un alt motiv pentru care medicii decid că este mai bine să fie scoase măselele de minte.
• Risc crescut de cariere
Sunt situații în care medicul specialist recomandă extracția molarilor de minte cu scop profilactic. Este bine știut faptul că măselele de minte se cariază mai des (din cauza locului nefavorabil în care sunt situate în cavitatea bucală, care îngreunează spălarea corectă și temeinică).
• Din motive ortodontice
În cazul în care molarul ce erupe împiedică buna desfășurare a tratamentului ortodontic, se recomandă extracția lui.
Cum se desfășoară tratamentul?
Intervenția poate fi făcută într-un cabinet stomatologic sau la spital, dacă există un risc crescut de complicații. Dacă există o infecție în organism, extracția molarului de minte va fi amânată până când infecția e tratată complet (preferabil cu antibiotice).
Înainte de extracție, pacientul va fi supus unei anestezii locale, pentru a amorți zona. În anumite situații, se poate impune și efectuarea unei anestezii generale. Înainte de extracție, pacientului i se pot recomanda investigații precum radiografia panoramică sau tomografia dentară.
Cu 48 de ore înainte de intervenție este indicat să se evite fumatul!
După intervenție, pacienții se pot aștepta la disconfort și dureri care pot dura câteva zile, de aceea li se vor prescrie analgezice. De asemenea, pot fi recomandate și antibiotice, pentru prevenirea apariției infecțiilor. Zona gingiei se poate umfla, iar tumefacția se va retrage definitiv în trei-patru zile.
În primele 24 de ore de la intervenție, poate fi pusă gheață pe obraz, pentru a reduce din umflătură. Este important ca pacienții să se odihnească după extracție și să nu facă efort fizic, pentru a evita deschiderea suturilor și apariția sângerărilor.
Nici fumatul nu este recomandat cel puțin 24 de ore de la efectuarea intervenției! Trebuie evitat contactul cu limba în zona intervenției, consumul de alimente dure și băuturile foarte calde/reci.
Indiferent de cauză, este indicat să apelați la medicul stomatolog ori de câte ori simțiți dureri de dinți persistente sau disconfort bucal. Centrul de stomatologie și implantologie Medicum DuoSmiles este locul unde se întâlnesc zâmbetele!
Dr. Oana Ionescu
Medic Stomatolog
One Comment
Valeria
Bună! Am avut o extracție la o măsea de minte, si după O oră jumate de chin a extras doar o jumate, cealaltă stomatologul mi-a zis ca o va lasa asa.
Spuneti-mi va rog daca se obișnuiește asa? Si daca imi poate da complicatii?