Chirurgia pediatrică, din perspectiva unui părinte Doctor Alexandra Munteanu Clinica Medicum

Chirurgia pediatrică, din perspectiva unui părinte

„De fiecare dată când sunt rugată să fac o prezentare despre mine pe scurt, primul lucru pe care țin morțiș să îl menționez este faptul că sunt mamă.”

Așa a început discuția cu doctor Alexandra Munteanu, chirurg pediatru, când am rugat-o să ne povestească mai multe despre decizia de a alege această specialitate medicală.

“Sunt mama Emei, care a făcut recent 5 ani și care m-a învățat ce înseamnă cu adevărat să iubești diminețile, pentru că ea este primul lucru pe care îl văd când mă trezesc. Așadar, sunt părinte, sunt fiică și sunt prietenă. Dar nu în ultimul rând, sunt medic! Termenul de chirurgie îi duce pe mulți cu gândul la cazuri grave ce necesită operații complicate, însă lucrurile nu stau mereu așa.”

Î: Când și în ce condiții ar trebui să se desfășoare prima vizită a familiei la cabinet?

R: Odată cu momentul nașterii unui nou membru al familiei, apar și întrebări noi, multe griji și incertitudini în mintea părinților. Pe lângă ajutorul și sfaturile oferite de către apropiați, proaspeții părinți trebuie să stabilească relația cu medicul neonatolog, cu medicul pediatru și, la nevoie, cu un chirurg specializat pe patologiile întâlnite la bebeluși și copii.

Chirurgul pediatru are, în primul rând, rolul de a-i învăța pe gardienii micuțului cum să îngrijească corect bontul ombilical sau cum să efectueze corespunzător toaleta organelor genitale externe. De la naștere și pana la vârsta majoraului, există o mulțime de patologii care pot necesita vizite la cabinetul medicului chirurg. 

Î: Cum trebuie îngrijit corespunzător buricul bebelușului?

R: Toaleta locală se face obligatoriu cu comprese sterile, îmbibate în alcool sanitar și pudre antiseptice, ori de câte ori este nevoie. Eu recomand repetarea toaletei de minim 2 ori pe zi! Procesul de toaletare trenuie realizat pe masa de înfășat, după igienizarea în prealabil a mâinilor. Este extrem de important ca zona să fie menținută uscată și scutecul să fie plasat sub nivelul buricului, pentru a grăbi procesul de uscare al acestuia. Băile la nou-născuți sunt permise, însă doar cu o cantitate redusă de apă, având grijă ca după baie buricul să fie uscat complet.

Î: În timp ce îi fac baie bebelușului, mulți părinți observă că nu are un testicul. Ce se petrecere în astfel de cazuri?

R: Din punct de vedere embriologic, testiculul se formează în interiorul fătului. Pe măsură ce sarcina progresează, testiculul trebuie să coboare în scrot, pe un traiect bine stabilit, de-a lungul canalului inghinal. În unele cazuri, însă, testiculul rămâne blocat pe traseu, la diferite niveluri, sau poate lipsi complet, condiție care se cheamă agenezie testiculară uni/bilaterală. Examenul clinic va evidenția lipsa testiculului din bursa scrotală, iar cu ajutorul ecografiei se va încerca stabilirea poziției exacte a acestuia. Pasul final e creionarea unei atitudini terapeutice potrivite pentru fiecare pacient în parte. 

Î: De ce atunci când plânge, buricul copilului începe să se umfle ca un balon?

R: Acest lucru se cheamă hernie ombilicală și este de cele mai multe ori depistată de către medic printr-o simplă examinare fizică. Poate să apară încă de la naștere, fiind un defect de închidere al musculaturii abdominale. Cele mai multe hernii la copii se vindecă de la sine și nu reprezintă o urgență chirurgicală. În cazul în care hernia nu dispare de la sine până la vârsta de 3-4 ani, trebuie să se ia în discuție o posibilă intervenție chirurgicală cu scopul corectării defectului muscular. 

Î: Unii bebeluși nu se atașează corect la sân sau obosesc repede în timpul alăptării. Ce soluții există?

R: Dacă micuțul întâmpină probleme la alăptare, are dificultăți în a ridica limba, pare neliniștit și înfometat mereu, nu ia deloc în greutate sau dă semne că nu este bine poziționat la sân, o vizită la un chirurg pediatru poate ajuta la obținerea unor răspunsuri. În unele cazuri, “vinovatul” este un fren lingual prea scurt, ce se poate corecta rapid printr-o procedură chirurgicală simplă de secționare.

Î: Când este ideal să fie făcută decalotarea?

R: Decalotarea este un proces care trebuie să survină în mod natural în primii ani de viață ai copilului. O decalotare forțată, efectuată de către părinți sau cadre medicale, poate duce la apariția unor fisuri. În procesul de vindecare al acestor fisuri, se vor forma cicatrici ce vor facilita apariția unei fimoze cicatriceale. 

Decalotarea chirurgicală se va face doar de către medicul chirurg pediatru, atunci când există motive medicale reale precum infecțiile urinare recurente sau balano-postitele recurente. Intervenția chirurgicală este o ultimă măsură, la care se apelează doar dupa ce au fost epuizate toate celelalte metode de tratament!

Î: Ce este coalescența de labii mici?

R: La unii copii, această problemă reprezintă lipirea printr-o zonă de membrană subțire a labiilor interioare mici. Vârsta la care apare cel mai frecvent acest fenomen este între 6 luni și 5-6 ani, dar poate fi diagnosticată și mai devreme, chiar după naștere. Diagnosticul se pune în urma unui examen clinic amănunțit. Afecțiunea poate fi descoperită și în contextul unei infectii urinare, fiind factor de risc pentru aceasta. Coalescența de labii nu reprezintă o urgență chirurgicală, iar tratamentul constă în liza (desfacerea) aderențelor labiale.

Î: Cum se rezolvă o unghie încarnată?

R: Cunoscută în termeni medicali sub denumirea de onicocriptoză, unghia încarnată este o unghie care a fost lovită sau tăiată incorect, ale cărei colțuri cresc lateral, intrând în piele și provocând o inflamație cu risc de infecție. O unghie încarnată netratată la timp poate duce la o infecție a osului, la ulcerații, la răni deschise și chiar la pierderea fluxului sangvin în zona afectată. Tratamentul constă în îndepărtarea porțiunii de unghie afectată, limitarea activităților ce implică mersul pe jos și aplicarea de creme antibiotice și proepitelizante. 

Î: Care este cea mai mare satisfacție profesională ca medic chirurg pediatru?

R: Cel mai frumos lucru este că pacienții mei sunt toți copii, iar asta îmi permite să mă joc cu ei la consultații, să port unicorni și ursuleți din cap până în picioare, și să le spun povești! Pentru că oricât de grea ar fi chirurgia, atunci când ai în grijă oameni mici, e nevoie și de un strop de magie!

Pentru orice părinte, indiferent de vârsta copilului, bunăstarea acestuia este cel mai important aspect. Dragi părinți, dacă vă întâlniți cu una dintre problemele menționate mai sus, și nu numai, vă astept să stăm de vorbă la cabinet și să găsim împreună cea mai bună soluție pentru micuț!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bulevardul Mircea Eliade, nr. 18, Sector 1, Bucuresti

Telefon

Telefon

0219178

Email

Email

contact@clinicamedicum.ro

Programare online

Programare online

Click aici!

X