Există un dușman întâlnit în ziua de azi la tot pasul, de temut pentru dezvoltarea bebelușilor și juniorilor, pe care mulți părinți îl ignoră total! De toate culorile și formele, de la mare (televizorul, videoproiectorul) la mic (tableta și smartphone-ul), ecranul este un pericol nebănuit de mulți din generațiile mai vechi, care nu au crescut cu el! Gradul de agresivitate al acestuia este direct proporțional cu facilitatea accesului la el.
Când copilul devine capricios, ecranele ajung să fie utilizate de adulți ca metodă de calmare. Astfel, creierul copilului este amorțit, iar circuitele neuronale importante care țin de activitățile de zi cu zi sunt scurtcircuitate de-a dreptul.
Poate ați auzit de la psihologi sau cadre didactice că aceste dispozitive au un potențial adictiv enorm. Practic, ca la orice dependență, creierul primește în exces dopamină, implicată în mecanismul plăcerii. Privat de ecran, copilul dezvoltă o formă de sevraj, putând deveni letargic sau agresiv.
O parte din societățile europene de pediatrie au recunoscut pericolul imens reprezentat de timpul de ecran și au emis în ultimii 3 ani ghiduri de conduită, atât în variantă mai vastă, cât și broșuri pentru părinți. Vă las mai jos link-urile și aș dori să vă menționez câteva din recomandările din ghidul german, cel american fiind un pic mai indulgent:
- Între 0 și 3 ani: zero timp de ecran.
- Între 3 și 6 ani: maxim 30 de minute pe zi
- Între 6 și 9 ani: maxim 45 minute pe zi
- După 9 ani: acces limitat la propria consolă
De ce aceste cifre stricte? Pentru că până la 5 ani, în creierul copilului se formează aproximativ 1 milion de sinapse pe secundă – sinapse ce pot fi afectate profund de bombele informative digitale. Creierul uman continuă să se dezvolte accelerat până la vârstă de 25 de ani, lucru care îl face susceptibil la eroziune prematură datorată suprasolicitării.
Ultimele studii, apărute chiar după pandemie, au arătat că mulți copii care folosesc ecrane zilnic prezintă deficiențe, uneori chiar grave, în dezvoltare. Dintre acestea, cea motorie poate fi cel mai ușor intuită. Ecranul, prezentând o proiecție strict bidimensională, nu poate substitui o experiență 3D în aer liber. Copiii nu exersează jocul în natură, cu toate aspectele lui, care reprezintă modalitatea prin care ei învață despre lume și își exersează toate simțurile. Ecranul nu invită la mișcare! Astfel, obezitatea crește dramatic în rândul tinerilor dependenți de ecrane.
Și tulburările de vorbire sunt observate de mulți logopezi la generația alpha! Cu toate că ei învață din filmulețe diverse cântece și cuvinte în limbi străine, celor mici le lipsește interacțiunea verbală tradițională, bazată pe expresii faciale și interpretare de emoții umane. Copiii născuți după anul 2000 au probleme de concentrare, de răbdare, de îndeplinire a funcțiilor executive la școală, acasă și cu prietenii, în bună parte din cauza tulburărilor de somn cauzate de ecrane.
De asemenea, trebuie luat în calcul că ecranul nu îmbrățișează, nu consolează, nu învață cu compasiune și iubire despre cum să faci față dezamăgirilor și cum să lupți mai departe pentru ce îți dorești în viață. Astfel că poate fi ușor de înțeles de ce în rândul acestor copii sunt descrise dificultăți în a exprima empatie, în a-și găși locul în rândul semenilor de aceeași vârstă.
Deși pandemia din 2020 a arătat clar tot acest potențial nociv, lecțiile învățate întârzie să-și arate roadele, mai ales în rândul părinților. Până la urmă, trebuie să ne întrebăm dacă chiar i se poate încredința sistemului digital dezvoltarea copiilor din ziua de azi?
Dr. Moise Laura, Medic pediatru
DGKJ (2023) | The American Academy of Child and Adolescent Psychiatry (2024)
