Noi, ființele umane, prezentăm două generații de dinți: prima, cea temporară este numită și dentiția de lapte și cea de-a doua, definitivă, numită și dentiția permanentă. Cele două dentiții diferă atât ca număr de dinți, cât și ca structură, formă, culoare și volum.
Dinții temporari sunt în număr de 20 și sunt reprezentați de incisivi, canini și molari.
Erupția dinților de lapte începe la vârsta de 6 luni, când erup incisivii (mai întâi cei inferiori, apoi cei superiori). Erupția grupului incisiv are loc până la 1 an, după care timp de 4-6 luni nu mai erupe niciun dinte.
La aproximativ 1 an și 4 luni, erup primele măsele, și la 1 an și 7 luni, erup caninii. După această perioadă urmează iarăși o pauză de 4-6 luni.
Într-un final, în jurul vârstei de 2 ani și 3 luni, apar și molarii 2 – astfel că la 2 ani și jumătate este definitivată întreaga dentiție temporară a juniorului.
Lăsând la o parte intervalele normale de erupție, mai există două posibilități: erupția precoce a dinților (în jurul lunii a 3-a) și erupția mult întarziată, după primul an de viață.
Situații normale în care putem explica o erupție precoce:
- greutate mare la naștere
- naștere la termen
- vârsta tânără a mamei
- sexul masculin al bebelușului
Situații normale în care putem explica erupția întârziată:
- greutate mică la naștere
- naștere prematură
- vârsta mai înaintată a mamei
- sexul feminin al bebelușului
Bineînțeles, există și factori excepționali care influențează erupția dinților de lapte: anomaliile cromozomiale (Sindromul Down), rahitismul, rubeola și febrele eruptive.
Erupția este un proces firesc care, de obicei, se produce fără probleme. Totuși, uneori pot să apară o serie de neplăceri (atât la nivelul gurii, cât și general).
Cei mai mulți copii prezintă salivație abundentă și dorința de a introduce în gură degetele sau diferite obiecte. Gingia se poate inflama (devine roșie și bombată în dreptul dintelui). Din punct de vedere al stării generale, copilul este neliniștit, agitat, nu are poftă de mâncare, bea multă apă și adoarme foarte greu.
Cum tratăm aceste probleme?
În primul rând prin masaj gingival!
Cum se realizează un masaj gingival?
Prin frecarea giingiilor cu un tifon înmuiat în apă rece sau prin folosirea unor jucării speciale din plastic moale, care nu pot fi înghițite și care nu traumatizează gingia. Trebuie evitate jucăriile de calitate inferioară, ieftine, care conțin niveluri crescute de plumb!
Ce medicamente se folosesc?
Trebuie să îi aplicăm copilului local medicamente care conțin antiinflamatoare, antiseptice și analgezice.
Când e indicat să le aplicăm?
Cu 3-4 ore înainte de masă și înainte de culcare.
Vizitele la medicul stomatolog efectuate cât mai devreme în viața copilului au multiple roluri: familiarizează copilul cu mediul din cabinet, au rol informativ pentru părinți și cel mai important, au rol profilactic, împiedicând apariția cariilor.
Te așteptăm cu cel mic la Clinica Medicum pentru a efectua primul său control stomatologic!
Dr. Andreea David,
Medic Stomatolog