pachetul hope cupluri infertile - clinica medicum

Am lansat un nou pachet de servicii pentru cuplurile infertile!

Ne bucurăm să vă anunțăm că, începând de luna aceasta, am lansat PACHETUL HOPE pentru cuplurile infertile. Acesta include o consultație ginecologică dedicată și o ședință de terapie de cuplu, ambele la prețul special de 800 lei.

Infertilitatea este, fără doar și poate, boala acestui secol al vitezei și digitalizării. Acest fapt este reflectat de o statistică alarmantă – 1 din 6 cupluri este infertil!

Nu este o rușine să suferi de infertilitate – este problematic, însă, să o ignori!

Așa cum o dată la 2-3 ani orice femeie cu vârstă de peste 21 de ani trebuie să facă un examen Papanicolau, orice femeie ar trebui să-și verifice potențialul fertil începând cu atingerea pragului de 25 de ani. Cu cât este depistată mai repede cauza infertilității, cu atât se pot găși soluții mai eficiente pentru această boală – consultul ginecologic dedicat este primul pas necesar pentru a depista factorii ce cauzează această afecțiune. 

Medicul ginecolog va putea mai apoi să ghideze cuplul către una dintre multiplele rute de tratament. Una dintre acestea (reproducerea umană asistată) este folosită de rutină ca tratament pentru cuplurile infertile în numeroase țări din lume unde natalitatea e în scădere, inclusiv în România. De asemenea, prin prezervarea fertilității, oamenii își pot “depozita” pe termen lung ceva din potențialul lor fertil, în condiții sigure.

Psihoterapia de cuplu va veni ca o completare firească în procesul de remediere sau gestionare a infertilității, având multiple scopuri:

  1. dezvoltarea inteligenței emoționale în cadrul relației dintre parteneri
  2. dezvoltarea unor strategii de gestionare a stresului și a anxietății
  3. realizarea unui plan de viitor bazat pe dorințele ambilor parteneri

Psihoterapeutul va acționa ca o ancoră pentru cuplu, nepermițându-le partenerilor să fie sufocați de emoții nocive și ajutându-i să atingă un echilibru emoțional. Sănătatea psihică este direct corelată cu cea fizică, așa că atenția și grija specialiștilor trebuie să fie canalizare spre amândouă concomitent.

PACHETUL HOPE a fost gândit de echipa noastră de specialiști cu scopul de a aborda într-o manieră multidisciplinară și modernă tratarea acestei probleme medicale tot mai comune! Pentru mai multe detalii despre echipa Medicum și despre serviciile disponibile, suntem disponibili telefonic în timpul programului afișat pe site.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bulevardul Mircea Eliade, nr. 18, Sector 1, Bucuresti

Telefon

Telefon

0219178

Email

Email

contact@clinicamedicum.ro

Programare online

Programare online

Click aici!

X