Dragi părinți şi copii, mi-am propus să vă povestesc aici despre câțiva pacienți din cazuistica personală de până în prezent. În această primă serie toate cazurile vor avea o caracteristică comună: îmbolnăvirea sau agravarea evoluției bolii ar fi putut fi evitate prin vaccinare.
Ştiu, vaccinarea este încă un subiect intens dezbătut şi nu neapărat popular, însă reprezintă în continuare cea mai importantă măsură de profilaxie pentru sănătatea copiilor şi ulterior a adulților. Eu sunt de părere că fiecare dintre dumneavoastră aveți dreptul de a lua o decizie adaptată individual, însă după ce ați fost pe deplin informați şi conștienți de toate consecințele acesteia, astfel încât să puteți trăi în mod responsabil cu ea. Şi cum cel mai bine învațăm din practică, preferabil din experiența altora, m-am decis să vă relatez aici despre cazurile tratate de mine însămi în absența vaccinării.
Vă voi prezenta şi datele statistice actuale privind eficacitatea şi riscurile vaccinurilor. Raportul dintre risc şi beneficiu îl puteți determina astfel chiar dumneavoastră.
În vara anului 2017 mă aflam în rotația de pe clinica pediatrică de terapie intensivă multidisciplinară a Westfälisches Kinderzentrum din Dortmund, Germania. În un weekend de gardă am primit un transfer de la o clinică mai mică pediatrică din regiune. Bebelușul S. de aproximativ 6 luni venea la noi după crize febrile convulsive repetate. Din cauza unei defecțiuni tehnice investigațiile de imagistică RMN de care avea nevoie nu puteau fi efectuate în spitalul acela, așa că a fost transferat la noi. Ulterior am aflat că acele crize fuseseră îndelungate, de tip status convulsiv şi că meningita fusese confirmată după puncția lombară. În timpul preluării cazului am cunoscut familia, care vorbeau limba română. Era o familie de părinți foarte tineri, mama adolescentă, tatăl sub 20 de ani. Atât ei, cât şi bunicii erau extrem de îngrijorați pentru prognosticul bebelușului. Mi-au povestit cum sarcina şi nașterea au fost normale, supravegheate conform schemei germane, familia având asigurare medicală. S. fusese un copil perfect sănătos până atunci, atent şi interesat, care bea bine și gângurea frumos.
Îngrijorarea noastră împărtășită s-a adâncit de îndată ce toți am văzut RMN-ul, las mai jos imagini similare din literatură. În scurt timp a venit și confirmarea din culturi a suspiciunii clinice: meningita cu Hemophilus influenzae tip B (Hib).
Această bacterie aerobă se numește astfel pentru că la începutul secolului trecut se credea a fi agentul patogen al gripei, despre care știm astăzi că este provocată de virusul Influenza. Cel mai cunoscut tablou clinic al Hib este reprezentat de epiglotită, adică inflamația epiglotei, a organului de la nivelul laringelui care are rolul de a acoperi căile aeriene în momentul în care înghițim, pentru a preveni aspirația alimentelor. Inflamația exacerbată de la nivelul epiglotei face ca copiii mici practic să se sufoce, necesitând ventilație mecanică până la vindecarea infecției.
Coincidența făcea că superiorul meu de gardă on call să fie și primul meu îndrumător de rezidențiat din centrul pediatric, de pe vremea când lucram pe clinica de bebeluși și copii mici. Dânsul mi-a povestit cum cu puține decade în urmă, înainte de introducerea vaccinării, colegii mei pediatri veneau cu groază în gardă. Se confruntau cam la fiecare a doua-treia noapte cu asemenea cazuri și aveau dificultăți majore în a intuba copiii grav bolnavi. Era pentru mine prima dată când vedeam un asemenea caz și sper sincer că va fi și ultima. Dânsul văzuse însă nenumărate cazuri similare cu cel al bebelușului S., având în vedere că Hib era principala cauză de meningită în era pre-vaccinării. Iar colecțiile încapsulate de puroi dintre foițele meningelui care căptușeau suprafața întregului creier și exercitau presiune asupra acestuia erau absolut tipice. Întrebându-ne cum de copilul a ajuns să se îmbolnăvească astfel, am aprofundat anamneza și am aflat că mama copilului uitase de programările pentru vaccinarea la medicul pediatru.
Bebelușul S. a rămas internat mai multe săptămâni pe clinica de terapie intensivă și a necesitat intervenții neurochirurgicale pentru a îndepărta zonele intens afectate de infecție, evoluția fiind una anevoioasă. Având în vedere că practic întreg meningele era afectat și exercita presiune mai ales la nivelul lobilor frontali, responsabili printre altele pentru învățare și dezvoltarea motorie, vă puteți imagina că vindecarea părea umbrită de posibilele sechele: retard psiho-motor, deficiența de auz sau văz, focare epileptogene.
Totodată, crizele convulsive prelungite descrise mai sus creșteau în general riscul de scleroză de lob temporal, adâncind riscul pe termen lung de a dezvolta epilepsie. Meningita cu Hib este o boală soldată cu o mortalitate și morbiditate ridicate la copiii sub 5 ani. În un studiu din 2002 al OMS erau raportate 2100 de decese în rândul a 30.000 de cazuri la nivel mondial. Nu știu din păcate care a fost evoluția pe termen lung a bebelușului S. În timpul concediului meu familia a fost transferată pe o clinică periferică și ulterior supravegherea de convalescentă a fost preluată din câte știu de un alt centru. Îmi păstrez rezervele din păcate în privința unei dezvoltări normale, nu știu daca S. a învățat vreodată să vorbească sau să meargă.
De curând am avut-o ca pacientă pe A., o fetiță de 12 ani cu hidrocefalie congenitală tratată cu șunt și cu infecție de căi respiratorii superioare (răceală comună) cu Hib. Fusese vaccinată în copilărie, iar acum în adolescență a prezentat o infecție relativ ușoară. Mama a dorit să afle cauza tusei prelungite și diagnosticul s-a pus prin PCR multiplex. Evoluția a fost favorabilă cu amoxicilină. Un alt tablou clinic mai grav al bacteriei îl reprezintă pneumonia. La copii mici sub 5 ani care nu au fost vaccinați infecția cu Hib. se mai poate complica cu septicemie, artrite septice, conjunctivite, abcese sau celulite.
Schema de vaccinare din Romania prevede 3 doze de hexavaccin conjugat administrate la 2, 4 și respectiv 11 luni. Alături de vaccin anti Hib. se mai numără și vaccinul anti poliomielită, B. pertussis (tuse măgărească sau convulsivă), difterie (boala falselor membrane, care e fatală actualmente în unele cazuri pediatrice raportate în Romania), tetanos și hepatită cu virus B, care prezintă risc mare de cronicizare dacă e contractat în primul an de viață. Vaccinurile conjugate anti Hib se folosesc în Europa încă din anii 1980, iar majoritatea părinților copiilor din generația de azi au fost ei înșiși vaccinați cu un asemenea vaccin.
Eficacitatea raportată în administrarea în combinație cu vaccinul anti-pneumococic variază intre 90-97% din cazuri și a făcut posibilă reducerea din ultimul deceniu de la 4 la 3 doze în primul an. Această eficacitate este demonstratată de infecțiile ușoare raportate la vârste mai înaintate, similare cu cea a fetiței A., precum și de scăderea dramatică a cazurilor grave după introducerea vaccinării. Asemenea poliomielitei, există speranța de a eradica Hib în următoarele decade, ceea ce se poate realiza numai prin un program de vaccinare consecvent la nivel mondial.
Reacțiile adverse cele mai frecvent raportate sunt tumefiere (umflare) sau durere în zona injectării vaccinului, febră, apatie, inapetență, iritabilitate sau simptome digestive precum diaree. Reacții alergice până la anafiliaxie sunt foarte rare și de aceea copilul este supravegheat de către medic în prima jumătate de oră după vaccinare.
Au fost efectuate multiple studii privind alte reacții adverse mai grave și extrem de rare, precum sindromul Guillan-Barre, mielită transversă, diabet zaharat sau trombocitemie. Nu s-a putut arăta o corelație statistică validă în acest sens, cazurile raportate fiind foarte puține, iar majoritatea acestor patologii părând a avea o etiologie multi-factorială, fiind grevate de o predispoziție genetică. Totodată, teoria unei cauzalități între vaccinuri și autism a fost deja demontată de studii cu putere statistică.
În acest context, dumneavoastră, părinții, puteți concluziona care risc poate fi asumat. Eu nu voi uita niciodată acel prim caz cu Hib, de absurditatea lui și nici gândul că totul ar fi putut fi prevenit. Aș dori să vă explic aici ceva valabil și pentru cazurile pe care urmează să vi le mai împărtășesc în viitorul apropiat. Sper să nu mă înțelegeți greșit, nu încerc în acest demers să învinovățesc pe nimeni, ar fi pe deopotrivă de absurd. Pe cine: pe mama, ea însăși o copilă, care a uitat de programarea bebelușului, sau pe familia acesteia? Și dacă da, sunt vreunul din ei mai vinovați decât tatăl grav depresiv al unui alt pacient, care se învinovățea pentru retardul psihomotor al copilului în urma un accident cranio-cerebral grav? După ce tatăl avusese neinspirata idee de a transporta bebele cu căruciorul de la supermarket din care a căzut?
Asemenea parcursuri mentale n-au niciun sens și nici temei, medicii nefiind nici judecători, să împartă sentințe, nici calăi, să le execute. Noi nu suntem decât avocatul copilului dvs., cu cel mai bun interes al acestuia în minte. Eu sper doar că bebelușul S. să se fi recuperat pe cât mai bine posibil și că cei vizați de acest articol să tragă concluziile cele mai înțelepte.
Cu drag,
Dr. Laura Gabriela Moise, Medic specialist pediatrie, neurologie pediatrică
Preluat Ann Indian Acad Neurol. 2019 Dec 24;23(5):616–620. MRI Spectrum of Haemophilus influenzae Meningoencephalitis in Children
