afectiuni tiroidiene sarcina - clinica medicum endocrinologie

Care sunt cele mai comune afecțiuni tiroidiene din timpul sarcinii?

Sarcina reprezintă o perioadă în care se produc numeroase modificări hormonale care contribuie la dezvoltarea normală a fătului. Glanda tiroidă a persoanei gravide se adaptează noii situații, crescând ușor în dimensiuni și secretând cantități mai mari de hormoni tiroidieni.

Aceste modificări se datorează excesului de estrogeni din timpul sarcinii și secretiei de către placentă a hormonului HCG (Human Chorionic Gonadotrophin), detectat de testele de sarcină. 

Ce rol au hormonii în timpul sarcinii?

În timpul sarcinii, hormonii tiroidieni contribuie la dezvoltarea normală a sistemului nervos al fătului. În primele 10-12 săptămâni de sarcină, fătul este dependent în totalitate de hormonii tiroidieni proveniți de la părinte. Tiroida fătului se formează și începe să producă hormoni tiroidieni la sfârșitul primului trimestru de sarcină.

De ce poate apărea deficiența de iod în timpul sarcinii?

Pentru ca pe timpul sarcinii să existe o cantitate adecvată de hormoni tiroidieni, este necesar ca persoana însărcinată să aibă o funcție tiroidiană normală și un aport adecvat de iod. Sarcina este o perioadă în care necesarul de iod al organismului crește. Iodul este esențial pentru sinteza hormonilor tiroidieni (atât în tiroida parintelui, cât și în cea a fătului).

Organizația Mondială a Sănătății recomandă un aport de iod de 200 mcg/zi în timpul sarcinii.

Ce este screeningul tiroidian?

Este bine de ştiut, atât înainte de confirmarea sarcinii, cât şi în timpul acesteia, dacă există sau nu o patologie tiroidiană la adult. Momentan, screeningul (depistarea) disfuncțiilor tiroidiene nu este obligatoriu pentru toată lumea în România. Cu toate acestea, la numeroase congrese internaționale se discută despre rolul acestuia în prevenirea complicațiilor de sănătate ce pot apărea ulterior.

Care sunt categoriile de pacienți cu risc ridicat?

Persoanele aflate în categoria de risc pentru a dezvolta o afecțiune tiroidiană pe parcursul sarcinii sunt cele:

  • cu istoric familial de boli tiroidiene
  • care prezintă simptome sau semne clinice de afectare tiroidiană
  • la care se depistează guşă
  • cu anticorpi antitiroidieni (ATPO şi/sau ATGL) pozitivi sau alte boli autoimune (diabet zaharat tip I, boală celiacă, vitiligo)
  • cu istoric de avort spontan sau naştere prematură, cu infertilitate
  • care au fost expuse anterior radiaţiilor în zona capului și gâtului (de exemplu, ca tratament pentru cancer)

Dacă vă regăsiți într-una dintre aceste situații, recomand consultarea unui medic endocrinolog în momentul apariției sarcinii sau chiar înainte de confirmarea acesteia, dacă sarcina este una programată (prin proceduri de fiv, de exemplu). 

Cât de des întâlnire sunt patologiile tiroidiene? Care sunt acestea?

Patologia tiroidiană este foarte răspândită în populația generală, mai ales în rândul persoanelor de sex feminin. De multe ori simptomele lipsesc total, iar persoana în cauză nu știe că are o afecțiune tiroidiană. Hipo sau hipertiroidia determină tulburări de ciclu menstrual și infertilitate. Pe parcursul sarcinii, aceste afecțiuni pot avea efecte negative atât asupra fătului cât și asupra gravidei.

Hipotiroidia este frecventă în sarcină. Determină hipertensiune gestațională, naștere prematură, copii cu greutate mică, malformați congenitale, retard mental, hemoragii postpartum, anemie, avort.

Hipertiroidia este mai rară în sarcină. Produce preeclamsie, insuficiența cardiacă, dezlipire de placentă, infecții și hemoragii postpartum, avenime și chiar avort spontan.

Nodulii tiroidieni nu influențează fertilitatea pe termen lung sau dezvoltarea intrauterină a fătului, însă, pe parcursul celor 9 luni, pot crește ca număr sau dimensiuni.

Tiroidita cronică autoimună are o evoluție variabilă în sarcină. Persoanele cu tiroidită autoimună dar cu funcție tiroidiană normală pot dezvolta hipotiroidie pe parcursul sarcinii. Tiroida lor nu se poate adapta la necesarul crescut de hormoni tiroidieni. În plus, unii dintre anticorpii antitiroidieni existenţi la părinte pot traversa placenta în timpul perioadei de gestație, astfel fiind afectate formarea şi funcţionarea tiroidei copilului.

Pacienții care suferă de afecțiuni tiroidiene trebuie monitorizați de un medic endocrinolog pe toată durata sarcinii, deoarece necesarul de hormoni tiroidieni variază de la un trimestru la altul.

CONCLUZII 

Personal, consider că este bine ca orice adult să se asigure că glanda tiroidă funcționează normal, înainte de a își dori să aibă un copil. De asemenea, consider că funcția tiroidiană trebuie verificată la orice persoană investigată pentru infertilitate.

Evaluarea pentru o posibilă afecțiune a tiroidei presupune doar două analize rapide de sânge (TSH și ATPO) și o ecografie tiroidiană. Acest screening facil poate preveni posibile complicații grave, care vor necesita investigații și proceduri medicale mult mai costisitoare. 

Dr. Minodora Andreea Cotea
Medic specialist endocrinolog
Competență ecografie endocrină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bulevardul Mircea Eliade, nr. 18, Sector 1, Bucuresti

Telefon

Telefon

0219178

Email

Email

contact@clinicamedicum.ro

Programare online

Programare online

Click aici!

X