Histamina, dirijor in simfonia inflamatiei

Histamina este o substanta chimica extrem de importanta care actioneaza in interiorul organismului uman si este  indispensabila pentru buna functionare a multora dintre organele si sistemele acestuia.

Ea detine  functia de neurotransmitator si de reglator al aciditatiii stomacului, influentand permeabilitatea vaselor sangvine, contractia muschilor si functia cerebrala. Cea mai mare concentratie de histamina se gaseste in piele, plamani, stomac si cantitati mai mici in creier si inima.

In egala masura histamina este esentiala in procesul de aparare a organismului impotriva unor agenti producatori de boli ca bacteriile, virusurile sau alte organisme straine corpului uman.

Cand sistemul imun este activat ca raspuns la patrunderea in organism a unui material strain, histamina este primul mediator chimic de aparare care va participa la procesul de inflamatie, adica la raspunsul acestuia fata de potentialul agresor. Histamina va fi prezenta in orice proces inflamator si va fi responsabila de multe dintre simptomele caracteristice inflamatiei.

De asemenea, histamina este mediatorul cheie si in reactiile alergice care in esenta sunt tot reactii de inflamatie in cadrul carora se elibereaza si multi alti mediatori ca raspuns protectiv fata de alergeni. Alergenii sunt componente ale celulelor vii care in esenta sunt inofensive, ca polenul plantelor, descuamatiile epiteliale ale animalelor, sporii de mucegaiuri, acarienii din praful de casa, alimente sau medicamente. O reactie alergica fata de astfel de substante straine dar inofensive, apare atunci cand sistemul imunitar astfel programat genetic adopta o atitudine oarecum  gresita de a le anihila, considerandu-le periculoase.

De unde provine histamina?

Histamina este produsa de celulele organismului uman. Ea este o amina biogena care  rezulta in urma actiunii enzimei histidin-decarboxilaza asupra aminoacidului histidina care este unul dintre cei mai bine de 20 de aminoacizi care se combina pentru a forma proteinele.

Histidin-decarboxilaza se gaseste in cantitati mari in anumite leucocite sau celule albe sangvine  denumite granulocite dupa continutul lor in granule si care sunt mai ales mastocitele localizate in tesuturi si bazofilele din sangele circulant. In interiorul acestor celule, histidina este transformata in histamina care apoi este depozitata in granulele intracelulare de unde va fi eliberata in functie de raspunsul organismului fata de anumite semnale.

In procesul  inflamator care este produs fie ca raspuns fata de o infectie, fie intr-o reactie alergica, aceste semnale provin de la celule imune numite limfocite, de la alti mediatori numiti citokine si de la anumiti anticorpi sau imunoglobuline. Dar nu acesta este unica sursa de producere a histaminei in organism!

Exista intr-un numar foarte mare microorganisme care sunt capabile sa produca histamina. Multe dintre bacteriile care traiesc in intestinul gros produc histidin-decarboxilaza si sunt capabile sa transforme histidina prezenta in orice proteina care ajunge la nivel intestinal. Cele mai multe microorganisme care produc aceasta enzima sunt prezente la nivelul colonului si tot aici se gasesc cele mai multe proteine care traverseaza intestinul si in consecinta cel mai mare nivel de histamina. De aici histamina va strabate peretele intestinal, va ajunge in circulatia sangvina si va fi transportata in diferite locatii din organism.

Histamina poate proveni si din afara organismului respective, din alimentele pe care le consumam. De exemplu, bacteria care produce histidin-decarboxilaza colonizeaza si intestinul pestilor. De indata ce pestele nu mai este viu, bacteria incepe sa scindeze proteinele din tesuturi eliberand histidina care apoi va fi transformata in histamina. Intrucat bacteria se inmulteste rapid este posibil ca nivelul de histamina din peste sa se dubleze la fiecare 20 de minute continuand sa creasca atata timp cat pestele ramane negatit. Multe reactii aparute la consumul de peste sau fructe de mare sunt catalogate ca fiind alergii si in realitate pot fi datorate excesului de histamina acumulat in acestea daca sunt incorect preparate.

Anumite alimente au un continut mare de histamina independent de procesul de fermentatie microbiana, ea fiind detectata in unele  fructe ca citrice, capsuni, zmeura, tomate, caise, cirese, prune si unele legume ca vinetele sau dovleceii. Se pare ca in cazul tomatelor continutul de histamina creste si odata cu procesul de coacere a acestora.

Alte alimente sunt considerate descarcatoare de histamina printr-un mecanism necunoscut ca, de exemplu, albusul de ou care are si proprietati alergenice recunoscute putand declansa in egala masura si reactii alergice.

Alta modalitate de eliberare de histamina este legata de reactiile de intoleranta alimentara produse de aditivii alimentari ca tartrazina, benzoati, sorbati, sulfiti. La aceste persoane nivelul plasmatic de histamina ramane crescut dupa consumul lor mult mai mult timp decat la persoanele care nu au intoleranta.

In procesul de fabricare a anumitor alimente este folosita fermentarea microbiana in urma careia rezulta producerea la un nivel destul de ridicat de amine biogene inclusiv histamina. Astfel branzeturile de toate tipurile, bauturile alcoolice, otetul, varza murata si muraturile, produsele din soia fermentate si sosurile din soia, mezelurile ca pepperoni, mortadela, salamul, crenvustii au un continut mare de histamina.

Ce inseamna histamina in exces?

Nivelul de 0,3 pana la 1 ng/ml in plasma este considerat normal. Oricine poate avea un nivel mai ridicat pe care insa este capabil sa-l tolereze. Peste acea limita de toleranta apar simptomele.

Persoane absolut sanatoase pot avea dureri de cap si se pot inrosi daca au consumat cantitati masive de histamina din alimente. Se speculeaza ca diferentele intre nivelul de histamina pe care il putem tolera este determinat genetic. Pe langa aceasta apare o toleranta scazuta in anumite situatii fiziologice sau modificari hormonale care apar la femei la ciclu sau la menopauza, precum si in timpul tratamentelor cu anumite medicamente.

Persoanele care devin simptomatice si la un nivel mai modest al histaminei sunt catalogate ca fiind intolerante la histamina. La acestea este intalnit un defect de metabolizare a histaminei datorat unui deficit al principalei enzime implicate in acest process, DAO (diaminoxidaza), care este localizata la nivelul mucoasei intestinale. Cea de-a doua enzima care degradeaza histamina este N-metiltransferaza si deficitul ei nu influenteaza in mare parte  intoleranta la histamina.

Histamina aflata in exces va actiona asupra receptorilor specifici situati pe suprafata multor celule din organism  si va genera un tablou clinic foarte asemanator unei reactii alergice adevarate care se produce insa printr-un mecanism total diferit in care sunt implicati anticorpi specifici de tip IgE.

Simptomele care sunt legate de excesul de histamina apar indiferent de provenienta acesteia. Pacientii cu intoleranta se plang de mancarimi ale pielii, ochilor, ale nasului sau urechilor si pot prezenta eruptii urticariene si edeme a caror cauza nu se depisteaza in ciuda investigatiilor facute. Pot avea simptome cardiovasculare cu scaderi ale tensiunii arteriale, cresteri ale pulsului, dureri toracice. Alteori apare anxietatea si atacuri de panica, oboseala, confuzie, iritabilitate si foarte rar pierderi de 1-2 secunde ale starii de constienta. Mimand o reactie alergica poate sa apara rinoconjunctivita cu secretii nazale abundente apoase, cu nas infundat, inrosirea ochilor si lacrimare sau manifestari digestive de tipul arsurilor, indigestiei sau refluxului gastroesofagian.

Femeile intolerante la histamina pot prezenta si  dureri de cap sau menstruale. Nivelul de histamina este influentat mai ales de nivelul  crescut de estrogeni din momentul ovulatiei sau in preajma declansarii menstruatiei. In timpul sarcini  placenta produce o cantitate mare de enzima DAO astfel ca gravidele intolerante la histamina nu mai au simptome, dar isi recapata sensibilitatea dupa nastere.

Exista si posibilitate asocierii intolerantei la histamina cu reactiile alergice crescand gravitatea acestora ca in dermatita atopica sau reactii anafilactice recurente.

Anumite medicamente pot reduce eficienta enzimei DAO sau pot fi chiar eliberatoare de histamina. Astfel, persoane care nu au avut niciun istoric sugestiv pentru intoleranta la histamina in trecut prezinta simptome la administrarea de antiinflamatoare din familia aspirinei sau la diuretice, antibiotice, anestezice sau antidepresive.

Cum vom reduce excesul de histamina din organism?

Putem administra inainte meselor principale anumite  medicamente care compenseaza activitatea diaminoxidazei deficitare.

Putem facilita actiunea enzimei prin adaos alimentar de vitamine C si B6.

Putem bloca actiunea histaminei la nivelul receptorilor specifici administrand antihistaminice.

Putem evita administrarea acelor medicante care blocheaza si mai mult activitatea enzimei sau consumul alimentelor cu continut mare de histamina.

Intoleranta la histamina este o boala naucitoare pentru ca este imprevizibila. Spre deosebire de reactiile alergice in care prezenta antigenului determina un raspuns imunologic imediat si aparitia simptomelor, in intoleranta consumul aceluiasi aliment nu produce intotdeauna o reactie. De asemenea este greu sa elimini din dieta numai acele alimente suspicionate, ci trebuie sa se recurga la o dieta restrictiva care exclude toate alimentele cu continut mare in histamina si ulterior permite consumul acestora intr-o cantitate care ramane sub limita personala de toleranta.

O persoana cu intoleranta la histamina poate avea fluctuatii constante in semnele si simptomele excesului de histamina in functie si de conditiile din mediul inconjurator. De exemplu la alergicii la polen pot aparea anumite reactii la consumul unor alimente care au un continut mare de histamina in timpul sezonului de polen la care sunt sensibilizati si pe care apoi sa le tolereze foarte usor la iesirea din sezon.

Histamina ramane deci dirijorul oricarui tip de inflamatie, iar excesul ei in organism nu este nici pe departe numai apanajul alergiilor adevarate ci si a reactiilor pseudoalergice.

Bibliografie

• Maintz, N Novak – Histamine and histamine intolerance. Am J Clin Nutr May 2007 vol. 85 no. 5 1185-1196
• Maintz, Th Bieber, N Novak – Histamine Intolerance in Clinical Practice. Dtsch Arztebl 2006; 103(51–52):A 3477–83
• Mohammed Shahid, Nancy Khardori, Rahat Ali Khan, Trivendra Tripathi – Biomedical Aspects of Histamine
• Dirk Budka – Histaminosis and reaction to other Biogenic Amines, 2012