Tratamentul Sindromului de Apnee Obstructivă în Somn a evoluat semnificativ în ultimii ani, odată ce rata de diagnostic a crescut. Deși cea mai eficientă și cea mai ușoară soluție de tratament este cea cu presiunea pozitivă (CPAP), aceasta poate fi în multe cazuri refuzată de pacienți, care riscă astfel să rămână netratați. În cazul acestor pacienți există soluții chirurgicale sau non-chirurgicale (cu dispositive de avansare a mandibulei) care au rezultate comparabile cu cele ale dispozitivelor CPAP. Totuși, pentru a stabili oportunitatea acestor soluții, este necesară vizualizarea clară a sediului obstrucției căii aeriene.
Există la nivelul gătului două zone importante care sunt responsabile cel mai frecvent de obstrucția căii aeriene. Este vorba de spațiul din spatele palatului moale și spațiul din spatele limbii. Evaluarea acestor zone, dar și a cavității nazale și a întregii căi respiratorii până la laringe, este posibilă în timpul unui examen endoscopic normal într-un cabinet de ORL, însă modificările date de relaxarea musculaturii din timpul somnului nu pot fi identificate decât parțial cu pacientul în stare de veghe.
Ce este endoscopia în somn? Cum se face endoscopia în somn?
Endoscopia nazo-faringo-laringiană în somn indus, cunoscută mai simplu ca endoscopie în somn este o tehnică modernă de diagnostic folosită pentru localizarea sediului obstrucției în cazul sindromului de apnee obstructivă în somn. În timpul acestei proceduri, pacientul este sedat pentru o scurtă perioadă (15-20 minute) de către medicul anestezist. În momentul în care pacientul începe să sforăie și să aibă evenimente de blocaj respirator, calea lui respiratorie este evaluată cu un endoscop flexibil care este trecut prin fosele nazale și prin toate zonele gătului, până la nivelul laringelui vizualizând astfel zona/zonele în care calea respiratorie se închide și felul în care se petrece fenomenul. Astfel se poate stabili care sunt zonele “slabe” sau “instabile” ale căii respiratorii. Acestea vor fi zonele care vor necesita eventuale intervenții chirurgicale.
Când este necesară endoscopia în somn? De ce ar trebui să fac această investigație?
Endoscopia în somn este indicată pentru pacienții care refuză tratamentul cu CPAP, pentru cei care au încercat acest tratament și vor să renunțe la el, pentru cei care caută o soluție chirurgicală sau cu un dispozitiv de avansare a mandibulei, dar și pentru acei pacienți care au urmat un tratament chirurgical pentru sindromul de apnee în somn și la care peristă evenimentele respiratorii.
Primele indicații au fost reprezentate de pacienții care vor fi supuși unor intervenții chirurgicale care au ca scop rezolvarea sindromului de apnee în somn. Mulți ani, soluția chirurgicală indicată a fost de chirurgie a vălului palatin, însă rezultatele au fost satisfăcătoare doar la unii pacienți. Este evident acum că era vorba de acei pacienți care aveau doar obstrucție la acel nivel. Astfel, odată cu introducerea endoscopiei în somn, tehnicile chirurgicale pot fi personalizate, astfel încât pacienții pot beneficia de tratamentul care îi va ajuta cel mai mult. Rolul cel mai important al endoscopiei în somn este de a ajuta la selecția pacienților care au indicație de tratament chirurgical sau cu dispozitive de avansare a mandibulei
La Clinica Medicum, Dr. Ioan Bulescu efectuează endoscopii în somn în colaborare cu medicul anestezist. Dr. Bulescu este unul dintre primii medici care au practicat acest tip de procedură în România, fiind și unul din promotorii chirurgiei somnului la noi în țară. În practica actuală, Dr. Bulescu indică această ivestigație pentru toți pacienții care caută o soluție non-CPAP pentru tratamentul sindromului de apnee în somn.
2 Comments
Magda Rusen
Buna ziua,am o intrebare, daca dl dr.Buledcu face si la copii endoscopie in somn.Are apnee dar nici un medic orl si pneumolog nu stie care este cauza. Poate prin aceasta metoda se poate afla.Multumesc
Iancu Georgeta
Bună seara, pot veni și cu trimitere de la medicul de familie?Mulțumesc anticipat!