Durerea de spate este o afecţiune foarte frecventă care atinge populaţia indiferent de vârstă.
Aproape nu există persoane care să nu fi suferit de dureri de spate la un moment dat în viață, iar majoritatea acestora sunt de vârste apte de muncă, numărul de persoane afectate fiind egal distribuit între femei și bărbați.
Afecţiunile spatelui constituie o cauză comună de durere atât în rândul tinerilor, cât și al persoanelor de vârstă mijlocie. Deși se ameliorează, în general, în câteva zile sau săptămâni, câteodată, durerea de spate se poate prelungi mult timp. Durerile de spate se resimt de obicei ca senzație de durere, tensiune sau rigiditate la nivelul spatelui.
Conferenţiar dr. Carolina Negrei, din cadrul Departamentului de Toxicologie al UMF “Carol Davila”, și medic primar medicină internă şi specialist reumatolog, clinica Medicum, atrage atenția că
De obicei, durerile de spate pot avea mai multe cauze, inclusiv o mișcare sau cădere bruscă, o leziune sau o boală. În cele mai multe cazuri, durerea se asociază cu modul de funcționare împreună a oaselor, discurilor vertebrale, tendoanelor, mușchilor și ligamentelor. Dacă suferiți de dureri de spate, important este să nu vă impuneți prea multe limite de mișcare – chiar și la dureri foarte mari, mișcările lente și blânde sunt mai preferabile repausului la pat. Menţinut în mișcare, spatele va deveni mai suplu și se va flexibiliza. Abordarea terapeutică, farmacologică şi non-farmacologică, se va stabili însă ca urmare a unei vizite la medic şi a unei evaluări medicale corespunzătoare.