Dr. Bulescu Ioan Alexandru - Clinica Medicum

Cele mai noi metode de tratament al sindromului de apnee obstructivă în somn, de la CPAP la tehnicile chirurgicale minim invazive

Potrivit the “American Academy of Sleep Medicine”, cea mai prestigioasă societate în domeniul somnologiei la nivel mondial, academie al carui membru a devenit anul acesta Dr. Ioan Alexandru Bulescu, medic specialist in domeniul ORL si chirurgiei somnului, “apneea obstructivă in somn este o patologie care aduce prejudicii grave stării de sănătate, cu riscuri majore, de natură cardiovasculară sau neurologică, prin efectele sale pe termen lung, crescând substanțial riscul de moarte subită”.

Sindromul de apnee obstructivă în somn este caracterizat prin oprirea repetată a respirației în timpul somnului însoțită de treziri repetate, sforăit zgomotos și simptome diurne reprezentate de somnolență excesivă, oboseală cronică și scăderea capacității de concentrare și a atenției.

Tratamentul sindromului este necesar pentru a reduce sau elimina evenimentele respiratorii, reducând astfel și riscurile asociate (boli cardiovasculare, metabolice, neurologice) sau accidentele produse de somnolența din timpul zilei.

Modalitățile principale de tratament sunt reprezentate de terapia cu presiune pozitivă (PAP – Positive Airway Pressure), dispozitivele de avansare mandibulară și chirurgia somnului. De primă intenție, socotit “standardul de aur” în tratamentul sindromului de apnee obstructivă în somn este tratamentul cu presiune pozitivă (CPAP/Continuous Positive Airway Pressure). Dacă tratamentul cu presiune pozitivă (CPAP), cu toate variantele acestuia (CPAP, APAP, BiPAP), nu dă rezultate pe termen lung sau se concluzionează ca unii pacienți nu sunt aderenți la acest tip de terapie, rolul tratamentului chirurgical este foarte important.

Conceptul de chirurgia somnului este relativ recent, întrucât prima tehnică chirurgicală specifică pentru tratamentul sforăitului a apărut în anii 1980. De atunci acest tip de chirurgie a evoluat în mod extraordinar, în special în ultimii 10 ani, devenind o supraspecializare în sine. Nevoia pentru dezvoltarea acestui tip de chirurgie a venit odată cu dezvoltarea deosebită a tehnicilor de diagnostic și tratament pentru apneea obstructivă în somn și sforăit și cu creșterea numărului de pacienți cu această patologie.

Chirurgia somnului este o supraspecializare a chirurgiei ORL, care se ocupă de tratamentul tulburărilor respiratorii în somn (sforăit, apnee obstructivă în somn), având două mari obiective:

  1. A facilita tratamentul cu presiune pozitivă, CPAP!
  2. A realiza, în sine, tratamentul bolii de bază!

Cum se realizează concret chirurgia somnului, care sunt principalele tehnici chirurgicale de tratament al sindromului de apnee obstructivă în somn?

Rolul chirurgiei în creșterea aderenței la terapia cu presiune pozitivă a fost demonstrat, și este reprezentat în principal de tehnicile chirurgicale asupra nasului și sinusurilor paranazale. Cea mai mare parte a dispozitivelor cu presiune pozitivă folosesc ca și interfață cu pacientul o mască nazală. În aceste situații, o tulburare de respirație nazală va pune probleme în utilizarea dispozitivului, făcând acest tip de tratament inconfortabil și uneori extrem de neplăcut pentru pacient. Chirurgia de permeabilizare nazală în aceste cazuri este o metodă care ajută pacientul să suporte mai ușor terapia, crescând în același timp și calitatea vieții pacientului.

Cea mai importantă indicație a chirurgiei somnului este în sine tratamentul apneei obstructive în somn, pentru pacienții care nu acceptă sau nu au rezultate favorabile cu terapia PAP. Rolul chirurgiei în aceste situații este de a modifica diametrele și structura căilor respiratorii superioare pentru a împiedica închiderea spațiului respirator și apariția episoadelor de apnee/hipopnee în timpul somnului. Cele mai importante regiuni vizate de chirurgia somnului sunt reprezentate de vălul palatin, pereții laterali ai faringelui și baza de limbă.

Chirurgia vălului palatin este de departe cea mai frecventă indicație, întrucât vălul palatin este implicat în apariția apneei în somn în până la 80% din cazuri. Tehnicile chirurgicale asupra vălului palatin au evoluat, devenind în zilele noastre extrem de eficiente în cazul în care sunt folosite corect.

Chirurgia bazei de limbă este folosită pentru cazurile în care colabarea căii respiratorii apare în spatele limbii, datorită creșterii în volum a acesteia. Tehnicile chirurgicale asupra bazei de limbă sunt considerate ceva mai delicate, datorită vizualizării dificile a regiunii și vascularizației bogate de la acest nivel. Dintre tehnicile chirurgicale asupra bazei limbii, cele mai folosite sunt reducția volumetrică și tehnicile de avansare, cu rezultate foarte bune.

Pe lângă tehnicile chirurgicale excizionale și de repoziționare dezvoltate, cele mai noi procedee sunt cele de neurostimulare cu dispozitive tip pacemaker, cu rolul de a menține tonusul muscular al faringelui în timpul somnului, împiedicând astfel colabarea căilor respiratorii.

Tratamentul chirurgical pentru tulburările respiratorii în somn este personalizat, și poate viza toate etajele căilor respiratorii superioare, incluzând nasul, vălul palatin și limba. Pentru a identifica foarte clar la ce nivel apar evenimentele obstructive, în toate cazurile în care se indică tratamentul chirurgical, este necesară o investigație completă a căilor respiratorii superioare efectuată în timpul somnului. Procedura este cunoscută ca endoscopie în somn indus și a devenit standard pentru stabilirea corectă și completă a indicației operatorii. Endoscopia în somn indus (DISE- drug induced sleep endoscopy) se practică folosind un endoscop flexibil, evaluând astfel toate etajele căilor respiratorii superioare pentru a stabili cu exactitate locul dar și tipul de colabare. În funcție de aceste rezultate se stabilește tipul de intervenție chirurgicală care se va efectua.

Este foarte important ca tratamentul sindromului de apnee în somn să fie gândit și stabilit împreună cu pacientul, ținând cont de preferințele, de particularitățile și de nevoile sale. Noua tendință în medicină-tratamentul personaluzat și țintit-se aplică și în acest domeniu.


Înscrie-te în concurs pentru a câștiga una dintre cele 5 consultații de somnologie gratuite!

Înscrierea se poate face până la finalul lunii Martie iar câștigătorii vor fi anunțați în prima săptămână a lunii aprilie.


Principiile moderne de tratament al acestui sindrom se îndreaptă și în România către tendințele worldwide ce vizează abordarea chirurgicală minim invazivă, chirurgia robotică sau tehnici hibride, care să aducă un mix optim între: terapia cu presiune pozitivă, tehnicile chirurgicale și modalitățile conservatoare (scădere în greutate, renunțare la fumat, terapia pozițională) pentru a oferi cele mai bune soluții și cele mai bune rezultate.

Un studiu imagistic recent publicat pe site-ul academiei americane AASM relevă faptul că apnea severă are efecte pe termen lung asupra integrității creierului. Potrivit ultimului research, up-datat in Noiembrie 2017, minimum 12 luni de tratament prin CPAP aduce imbunatati substantiale la nivel neuronal, in refacerea substantei albe si integritatii creierului, cu îmbunătățiri ale capacității cognitive, stării de bine și calității vieții pacienților.

Sunt onorat să fiu membru al Academiei Americane de Medicina Somnului, cea mai importantă societate din domeniu, la nivel mondial. Toate ghidurile de diagnostic şi de tratament, cât şi cele mai importante studii şi noutăți legate de somn pornesc de aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bulevardul Mircea Eliade, nr. 18, Sector 1, Bucuresti

Telefon

Telefon

0219178

Email

Email

contact@clinicamedicum.ro

Programare online

Programare online

Click aici!

X