Un subiect dezbătut intens în rândul părinților de băieți sunt fimozele. De ce apar? Când trebuie tratate? Trebuie mers la medic dacă acestea persistă?
Ca să înțelegem mai ușor ce reprezintă diagnosticul de fimoză, trebuie să povestim puțin despre anatomia penisului.
Acesta este format din corp și gland, la limita dintre cele două fiind evidențiat un șanț – șanțul balanic. La nivelul glandului, adică în vârful penisului se poate observa un orificiu (numit meat uretral extern), locul prin care masculii elimină urina în mod normal. Atât baza penisului (corpul), cât și glandul, sunt acoperite de piele, adică de prepuț, exact ca în imaginea de mai jos:
De obicei, atunci când bebelușul se naște, glandul penisului este complet (sau aproape complet) acoperit de prepuț, care este lipit (aderent) de acesta, formând ceea ce medicii numesc aderențe balano-prepuțiale. Aceste aderențe sunt motivul apariției fimozei fiziologice, adică un proces absolut normal în dezvoltarea organelor genitale masculine.
În timp, între gland și prepuț, se vor acumula resturi de celule (smegmă) cu un aspect similar unor biluțe albicioase. De foarte multe ori, acestea sperie părinții, ei crezând că este vorba despre puroi.
Decalotarea este un proces care survine natural, iar decalotarea forțată, prematură, poate avea consecințe locale serioase cum ar fi producerea de fisuri, sângerări locale sau edem. Ca și efecte pe termen lung, fisurile care au apărut datorită unei decalotări forțate pot cicatriza agresiv, formând astfel o fimoză secundară, cicatriceală.
O problema particulară apare la bebelușii care încă nu au învățat să folosească olița sau toaleta și sunt dependenți de scutec. Există multe cazuri în care copilul este agitat, refuză să urineze sau plânge atunci când urinează, iar local se pot observa edem (umflătură) și roșeață, acompaniate de o secreție alb-gălbuie, urât mirositoare.
Un examen clinic efectuat de mediul specialist poate pune diagnosticul de balanopostită acută, însă părinții nu trebuie să se sperie de acesta pentru cà o igienă locală adecvată (însoțită de soluții antiinflamatoare locale) va ameliora simptomele rapid.
În cazul în care decalotarea nu apare natural, copilul are episoade recurente de balanopostită acută sau infecții urinare, dacă jetul urinar este subțiat și întrerupt, atunci chirurgul pediatru va putea recomanda utilizarea unor creme locale cu corticoizi, pentru a stimula o decalotare cât mai blândă și naturală. Dacă acest lucru eșuează, există variante chirurgicale de tratament, care se vor discuta cu părinții, pentru a adopta cea mai bună decizie în funcție de fiecare caz în parte.
Dr. Alexandra Munteanu,
Specialist chirurgie pediatrică
