Program consultatii : Luni - Vineri: 09.00 - 20.00 | Sambata: 09.00 - 14.00
  Contact : +4 0753 818 181

Umpleri cu acid hialuronic - Clinica Medicum

Umpleri cu acid hialuronic

Acidul hialuronic este o mucopolizaharida naturala care se gaseste in tesutul conjunctiv, epitelial si nervos. Este un component de baza al matricii extracelulare, formand un fel de schelet flexibil al tesuturilor. Are o mare capacitate de a absorbi apa, hidratand si/sau lubrefiind structurile in care se gaseste (articulatii, piele etc). In plus, stimuleaza regenerarea si sinteza celulara

In medicina estetica este substanta preferata in corectia ridurilor, datorita riscurilor mici de efecte adverse. In functie de tehnologia dupa care este produs putem gasi acidul hialuronic in molecule mici, nelegate intre ele folosite de exemplu in creme, pana la molecule complexe cu legaturi speciale ce ii dau consistenta unui gel elastic de diferite vascozitati. Cu cat substanta este mai vascoasa cu atat este mai stabila in tesut (efectul se mentine mai mult timp).

Se foloseste pentru reconturarea si volumizarea structurilor fetei (pometi, buze,), umplerea santurilor si ridurilor de diverse dimensiuni si adancimi, a cearcanelor, hidratarea superficiala si profunda a pielii.

Numarul de fiole si implicit pretul variaza foarte mult in functie de ceea ce doreste pacienta, de anatomia acesteia si de zona injectata. De exemplu, la buze, sunt paciente care se multumesc cu o fiola de 0.5 ml si sunt paciente care nu se multumesc cu 3 fiole de 1 ml. In mod normal pentru buze avem nevoie de 1 maxim 2 ml. Mai important este faptul ca necesarul scade de la o injectare la alta. In timp zona ramane in pozitia corecta, nu mai aluneca cu gravitatia si avem nevoie de suplimente mai mici. De exemplu daca santurile nazogeniene sunt adanci avem nevoie de 1-2 ml la inceput, iar dupa 3-4 tratamente de obicei, o fiola de 0.5 ml este de  ajuns.

Durata efectului variaza de la cateva luni la cativa ani cu zona (in buze tine mai putin decat in pometi), cu tipul acidului hialuronic, cu gradul de hidratare si metabolismul persoanei, cu capacitatea naturala de a produce acid hialuronic propriu, cu modul de viata, cu modul in care a fost injectat etc.

Injectarea produselor pe baza de acid hialuronic se face cu ace si/sau canule foarte fine, pentru a minimiza durerea. Procedura se executa in anestezie locala topica (se aplica o crema anestezica), majoritatea gelurilor injectate continand de asemenea anestezic (xilina).

Cele mai frecvente efecte adverse sunt echimozele (vanataile) si edemele (umflarea zonelor injectate) care dureaza de regula cateva zile. In conditii de injectare corecta infectiile locale nu apar, nici alte complicatii mai severe. Un edem mai prelungit sau formarea de granuloame reprezinta o reactie particulara a pacientului care impune prezentarea la medic pentru control si corectie.

Sfaturi referitoare la perioada pre si post-injectare

Inainte:

  • Nu luati antiinflamatoare nesteroidiene, in special aspirina cu cateva zile inainte
  • Anuntati medicul daca ati mai avut injectari cu acid hialuronic sau alte substante de umplere pe zona respectiva
  • Mentionati eventualele efecte adverse

Dupa injectare:

  • Hidratati-va din belsug (doi-trei litri de apa)
  • Nu va expuneti la praf, transpiratie, traumatisme, caldura cateva zile dupa injectare
Corectia cearcanelor cu acid  hialuronic

Cearcanele reprezinta o problema estetica raspandita, cu mare impact social. Fie ca e vorba de culoare sau adancime, umbra de sub ochi a fost asociata cu oboseala, boala sau imbatranirea. In mod fiziologic, cu varsta, structura osoasa a orbitei se largeste, insertiile musculare coboara, zona acumuleaza grasime iar pielea pleoapei inferioare se increteste si se lasa. Partea ososasa devine vizibila si se  formeaza un sant intre os si partea carnoasa a obrazului. Aici isi gaseste locul acidul hialuronic cu textura fina si elastica. Injectat in cantitati mici, pozitionate de expert la adancimea ideala acesta netezeste zona, ascunde culoarea si imbunatateste hidratarea pleoapei.

Tratamente de volumizare

Odata cu varsta se produc doua fenomene importante la nivelul fetei: pachetele de grasime si muschii se topesc si nu mai sunt ancorati in pozitiile initiale, tot volumul coboara catre etajul mediu si inferior al fetei in timp ce etajul superior se scheletizeaza (oasele devin vizibile). Maxilarul se topeste si el ceea ce duce la subtierea si alungirea buzelor.

Liftingul lichid este operatiunea cea mai complexa ce se realizeaza cu ajutorul acidului hialuronic vascos si elastic, plasat pe punctele cheie din care cu varsta se pierde volumul: pometi, mandibula, tample. Ridicarea pometilor face ca toata structura faciala sa se reaseze, pielea se intinde si proportiile juvenile tind sa se restabileasca. Ovalul fetei se poate recontura prin completarea volumelor pe linia mandibulei dar si in volumul obrazului. Procedura este relativ nedureroasa, majoritatea produselor contin anestezic.

Volumizarea buzelor este cea mai ceruta corectie estetica. Buzele reprezinta centrul estetic al fetei, forma si conturul lor trebuie sa fie perfecte in definirea feminitatii. Buzele subtiri, asimetrice, ridate, deshidratate pot fi redesenate, li se poate aduga volum pentru a le accentua  senzualitatea, ridurile peribucale dar si cele ale buzelor se pot estompa. Produsele moderne pe baza de acid hialuronic sunt moi si elastice cu o textura similara naturalului si au o rezistenta in tesut de circa 9-12 luni.

Ridurile peribucale radiale numite, mai in gluma mai in  serios, codul de bare al varstei, se datoreaza contractiei dinamice a muschilor peribucali care duc la incretirea pielii. Odata cu pierderea suportului de colagen al pielii, care se topeste cu varsta, ridurile devin permanente. Aspectul estetic este neplacut pentru ca se asociaza cu subtierea rosului buzelor, iar incercarea de a masca defectul cu creion sau ruj face ca produsul sa se adune in santulete. Corectia  se face prin injectarea de acid hialuronic de consistenta fina, elastica, simultan cu volumizarea buzelor si redesenarea conturului acestora. Se poate combina cu injectarea de cantitati mici de toxina botulinica pentru a reduce dinamica si formarea de noi riduri, dar reducerea controlului asupra miscarilor in aceasta zona poate fi destul de neplacuta si acomodarea destul de dificila.

Santurile nazo-labiale se formeaza intre obraz, aripa nazala si buze. Sunt partial datorate imbatranirii pielii si reducerii texturii acesteia, partial coborarii structurii musculo-grasoase a obrazului dinspre pometi  spre gura. Injectarea acidului hialuronic in aaceasta zona genereaza hidratare, umplere propriu-zisa (refacerea volumului) dar genereaza in timp si un prag de consistenta crescuta care impiedica obrazul sa mai coboare.

Liniile de marioneta sau ridurile amaraciunii unesc colturile gurii cu mandibula. Se datoreaza partial tractiunii exercitate de muschii mimicii negative care trag in jos colturile gurii, partial pierderii volumului osos al mandibulei. Umplerea de volum pe aceasta zona atenueaza mult expresia fetei. Se poate asocia cu injectarea de toxina botulinica pentru a corecta hiperactivitatea muschilor care coboara coltul gurii.

Pierderea de volum si ridurile de la nivelul mainilor se corecteaza prin injectarea acidului hialuronic in bolus subcutanat pentru a compensa atrofia musculara si grasoasa precum si in lungul ridurilor celor mai adanci.

Hidratarea superficiala cu acid hialuronic presupune  corectia ridurilor fine ale fetei, mainilor, gatului si decolteului prin injectarea de mici picaturi de acid hialuronic de consistenta foarte fluida intradermic. Se asigura astfel captarea unei cantitati mari de apa in tesut care intinde ridurile si stimuleaza formarea de colagen

 

2 Comments
  1. Răspunde
    Petronela

    Bună. .M ar interesa și pe mine sa mi ridic obraji cât m ar costa ?

  2. Răspunde
    Irina.a

    Cât costă acidul hialuronic în buze?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *