Program consultatii : Luni - Vineri: 09.00 - 20.00 | Sambata: 09.00 - 14.00
  Contact : +4 0753 818 181

sanul dens cancer de san mamografie doctor nicolae cristian - clinica medicum

Sânul dens – o provocare pentru imagistul senolog

Nu mai puțin de 15 studii demonstrează cel puțin o asociere moderată între densitatea sânului și riscul de cancer mamar. Femeile din grupul cu densitate mare a sânului sunt de 4-6 ori mai predispuse la a dezvolta cancer de sân comparativ cu femeile cu sânii grași! 

Densitatea crecută este cel puțin un factor moderat de risc pentru cancerul la sân, mult mai important decât factorii de risc tradiționali, cum ar fi menarha precoce, menopauza târzie și nașterile la vârste înaintate (dupa 35 ani). Trebuie subliniat faptul că densitatea extremă a sânului (tipul D în codul BI RADS) reprezintă un factor de risc crescut în timp.

Radiologii care interpretează mamografii înțeleg provocările și limitările de detectare a cancerului în cazul femeilor cu țesut mamar dens. Acest lucru are ca rezultat un risc crescut în omiterea sau nevizualizarea modificărilor incipiente tipice cancerului mamar și decelarea sa într-un stadiu avansat, în cazul femeilor cu țesut dens.   

Mascarea cancerului prin țesuturi dense a devenit o problemă politică națională în SUA, țară care a adoptat o legislație care cere ca femeile să primească notificări despre densitatea sânului odată cu rezultatul unei mamografii. Legea a fost adoptată deja în 27 dintre statele membre. Legile de stat împărtășesc tema comună de a notifica femeile despre posibilele limitări ale mamografiei în sânii denși și obligativitatea de a efectua și alte proceduri imagistice, cum ar fi ecografia sau examinarea prin rezonanță magnetică.

Mamografia digitală cu tomosinteză a fost prima metodă de diagnostic ce a reușit (parțial) sa îmbunătățească probabilitatea de diagnosticare a cancerului mamar în cazul femeilor cu țesut dens, comparativ cu mamografia analogică sau digitală. Cu toate acestea, îmbunătățirea diagnosticului a fost una modestă. 

Mamografia cu tomosinteză (DBT) creează imagini seriate (“felii”) prin sân, de 0,5mm și de 1mm, reducând suprapunerea țesutului dens normal și permițând, astfel, o mai bună detectare a cancerului invaziv.

Micorcalcificările, distorsiunile arhitecturale, asimetriile de densitate și opacitățile spiculate se pot diagnostica foarte ușor mamografic și-n stadii incipiente (in situ sau stadiul I ). Cancerul mamar diagnosticat de timpuriu (până la 12-15mm diametru) este vindecabil în proporție de peste 94,2%! Acest procent depinde foarte mult de vârsta pacientei sau gradul de diferențiere (G1, G2 sau G3).

Mamografia digitală îmbunătățită prin contrast (CESM) utilizează o mașină mamografică adaptată pentru a efectua atât imagini de înaltă energie, cât și de joasă energie, în doar câteva secunde. Post-procesarea oferă o „imagine cu iod” similară cu cele obținute dintr-o computer tomografie, când se evidențiază vascularizația tumorală. Această tehnică necesită injectarea intravenoasă a contrastului iodat, la doze similare cu cele ale tomografiei computerizate.

Sensibilitatea metodei este comparabilă cu cea a examinării prin rezonanță magnetică (IRM), iar specificitatea poate fi mult mai mare decât aceasta – de 96,4%!

În cadrul diagnosticului, CESM s-a dovedit a fi superioară mamografiei standard la femeile cu sânii denși, sporind rata de diagnosticare a cancerului mamar.

Toleranța pacienților poate fi mai bună pentru CESM decât pentru IRM, deși ambele necesită injecție intravenoasă. Riscul unei reacții alergice la substanța de contrast este estimat la mai puțin de 1 din 150 000 de examinări. 

Clinica Medicum dispune de unul dintre cele mai performante aparate de CESM din lume, mamograful Pristina GE. Pentru mai multe informații despre procedurile disponibile în clinică și prețurile aferente, accesează rubrica PREȚURI de pe site.

Dr. Nicolae Cristian,
Specialist Imagistica Sânului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X